llms.txt: ce spun datele, nu ce speră industria.

Ce e, pe scurt

Un fișier text pus la rădăcina site-ului, care le spune motoarelor AI care sunt paginile importante și ce conțin. Propunerea îi aparține lui Jeremy Howard, de la Answer.AI, și a fost publicată în septembrie 2024. Ideea e rezonabilă: dacă un robot vine la tine, dă-i un rezumat curat în loc să-l lași să ghicească din HTML.

Problema nu e ideea. E că, doi ani mai târziu, nimeni nu-l citește.

Ce spun platformele

Google spune explicit că nu-l folosește. John Mueller, de la Search Relations, l-a comparat cu vechiul meta tag „keywords" — un lucru pe care ți-l declari singur, deci pe care un motor nu se poate baza. Formularea lui, în podcastul Search Off the Record:

Documentația Google e la fel de directă: nu ai nevoie de fișiere noi, citibile de mașini, ca să apari în Search sau în funcțiile lui generative. Poți să-l ai, dar nu ajută și nu strică.

OpenAI, Anthropic și Perplexity n-au confirmat niciodată, oficial, că-l citesc. Unele dintre ele publică un llms.txt pentru propria documentație — ceea ce nu e același lucru cu a-l consuma de pe site-urile altora. Diferența asta e sursa majorității confuziei din articolele care îți vând fișierul.

Ce spun jurnalele de server

Aici discuția se termină, de fapt. Ahrefs a analizat în iunie 2026 datele de jurnal ale 137.210 de domenii cu trafic în mai 2026. Rezultatele:

• 97% dintre fișierele llms.txt publicate n-au primit nicio cerere în luna respectivă.
• Din cererile care totuși au ajuns, cea mai mare categorie erau unelte de audit SEO: 21,7%.
• Roboții de regăsire AI — cei care chiar răspund la întrebările oamenilor — au făcut 1,1% din cereri.
• Iar constatarea care închide subiectul: roboții AI nu caută niciodată fișierul dacă nu există. Nu-l cer, nu-l sondează. Îl găsesc doar dacă se împiedică de el.

Ahrefs își notează singur limita: clienții lor sunt mai tehnici decât media internetului, deci procentul de adopție e o limită superioară, nu o medie. Ceea ce înseamnă că în restul webului situația e, probabil, și mai slabă.

Reține ironia din cifra de 21,7%: principalul consumator al fișierului e industria care ți-l vinde. Uneltele de audit îl cer ca să-ți spună că nu-l ai.

Ce am măsurat eu

Studiile de mai sus sunt americane și generale. Am vrut să văd dacă se confirmă pe date românești, locale, dintr-un sector real.

Am pornit de la o măsurătoare proprie: 1441 de citări făcute de ChatGPT și Perplexity la întrebări despre agenții imobiliare din Iași, către 150 de domenii distincte. Adică exact site-urile pe care motoarele chiar le folosesc când răspund. Apoi am verificat, unul câte unul, care dintre ele au llms.txt.

Cel mai citat domeniu din tot studiul, cu 222 de citări, n-are llms.txt. Nici al treilea, nici al patrulea, nici al cincilea.

Ce nu demonstrează asta: că fișierul n-are niciun efect. E o corelație, pe un singur sector, într-un singur oraș, într-o singură zi, cu 19 site-uri în grupul „are". Prea puțin pentru o concluzie tare.

Ce demonstrează: că nu e necesar. Poți fi printre cele mai citate surse dintr-un sector fără să ai fișierul. Iar asta e suficient ca să dezumfle promisiunea „pune llms.txt ca să apari în AI".

Deci ce faci

Pune-l, dacă îl faci în zece minute. Nu strică, nu costă nimic, și dacă vreo platformă începe vreodată să-l citească, ești deja acolo. E o poliță ieftină, nu o investiție.

Nu plăti pe el. Dacă cineva îți listează llms.txt ca livrabil într-un pachet scump, cere-i măsurătoarea care arată ce a produs. Nu există.

Și nu-l confunda cu munca reală. Din aceleași date: motoarele citează portaluri, presă locală și forumuri. Ca să fii recomandat, trebuie să exiști acolo. Un fișier text la rădăcina site-ului tău nu te bagă în conversații pe care nu le porți.